Sezonul 2, Episodul 10

Ce au în comun ecologia și feminismul - Daniela Palade Teodorescu

D'ale Mediului la o Cafea este podcastul care pune împreună cafeaua bună cu inițiativele și gândurile despre protecția mediului.

"Sunt un jurnalist care merge împotriva curentului. Îmi place să fac lucrurile altfel, acolo unde tendințele au obosit și cuvintele s-au tocit. Deși am lucrat peste douăzeci de ani în presa glossy, a revistelor pentru femei, am vrut să mă țin cât mai departe de strălucirea vedetelor îndelung machiate și prelucrate și să aduc în atenția publicului femei obișnuite cu povești neobișnuite. Pentru că îmi plac oamenii autentici, mult mai mult decât orice construcție de imagine bine meșteșugită. Și îmi mai plac și brandurile longevive care se reinventează și renasc cu fiecare încercare prin care trec. Așa că după 20 de ani de Avantaje, am migrat de la „the business of story to the story of business” și am intrat în lumea presei de leadership, reprezentată de Revista CARIERE. Nu a fost decât o schimbare de polaritate, fiindcă principiile au rămas aceleași.", Daniela Palade Teodorescu.

Ce au în comun ecologia și feminismul? Vă invităm să descoperiți ascultând întreg episodul .  

Urmăriți în continuare episoadele emisiunii și stați aproape de noi pe pagina de facebook Sistemul National de Reciclare a Bateriilor ( SNRB ).


Așteptăm să ne povestiți voi cum vă încărcați bateriile. Nu uitați că de cele uzate ne ocupăm noi!