Sezonul 4, Episodul 3

Importanța egalității de gen - Daniela Palade Teodorescu

"Sunt un jurnalist care merge împotriva curentului. Îmi place să fac lucrurile altfel, acolo unde tendințele au obosit și cuvintele s-au tocit. Deși am lucrat peste douăzeci de ani în presa glossy, a revistelor pentru femei, am vrut să mă țin cât mai departe de strălucirea vedetelor îndelung machiate și prelucrate și să aduc în atenția publicului femei obișnuite cu povești neobișnuite. Pentru că îmi plac oamenii autentici, mult mai mult decât orice construcție de imagine bine meșteșugită. Și îmi mai plac și brandurile longevive care se reinventează și renasc cu fiecare încercare prin care trec. Așa că după 20 de ani de Avantaje, am migrat de la „the business of story to the story of business” și am intrat în lumea presei de leadership, reprezentată de Revista CARIERE. Nu a fost decât o schimbare de polaritate, fiindcă principiile au rămas aceleași.", Daniela Palade Teodorescu.

În acest episod am invitat-o pe Daniela să ne povestească pe larg despre Campania #WeAreHalf, stop cutting women off!, o mișcare menită să atragă atenția asupra inegalității de gen care persistă în multiple forme la nivelul societății. Egalitatea de gen nu este doar un drept fundamental, este fundația atât de necesară pentru o lume solidă și sustenabilă.

Campania își propune să creeze un val de conștientizare pe tema egalității de gen, diversitate și incluziune – o tendință internațională

Când discutăm despre problema egalității de gen, ne lovim doar de procente revoltătoare. Tindem să uităm de viețile ascunse ale femeilor în spatele numerelor, de cum se simt sau arată ele. Campania tansformă conceptul de „Procent” într-un statement, un manifest pentru recăpătarea „întregului” femeilor, pentru ca ele să se simtă în siguranță, prețuite și împlinite în plan profesional și personal, iar societatea să progreseze.


Urmăriți în continuare episoadele emisiunii și stați aproape de noi pe pagina de facebook Sistemul National de Reciclare a Bateriilor ( SNRB ).


Așteptăm să ne povestiți voi cum vă încărcați bateriile. Nu uitați că de cele uzate ne ocupăm noi!