D'ale Mediului la o Cafea este podcastul care pune împreună cafeaua bună cu inițiativele și gândurile despre protecția mediului.
Corina Stratulat este antreprenor, numerolog și strateg pentru transformare personală și profesională. Drumul ei profesional a început de la o vârstă fragedă, chiar în orașul natal, Curtea de Argeș. A avut primul job la 16 ani, pentru că si-am dorit să nu mai depindă financiar de părinții ei. Și-am câștigat, astfel, independența devreme în viață și a avut șansa să vădă de mică ce înseamnă să fii antreprenor și să dezvolți un business de la zero. Ulterior, a absolvit Facultatea de Finanțe, Bănci, Asigurări și Burse de Valori din cadrul ASE București.La 24 de ani a înființat prima ei companie și, de atunci, antreprenoriatul a fost calea profesională pe care a rămas. A fost consultant în strategie de business în mai multe startup-uri și a dezvoltat companii de top în domeniul sănătății . Toate acestea i-au adus satisfacții pe plan profesional și financiar, însă nu s-a simțit împlinită, cu adevărat, până nu a descoperit care este misiunea ei. Dintre toate formările și cursurile pe care le-a urmat pentru dezvoltarea ei, numerologia a fost cea care i-a adus cel mai rapid informații despre menirea ei aici și despre strategia pe care să o abordeze pentru a trăi viața pe care si-o dorește. Numerologia este metoda de analiză personală și autocunoaștere care i-a adus claritate în viața personală și în carieră. În ultimii ani a decis să se concentreze mai mult pe misiunea ei, aceea de a lucra cu oameni, de a aduce lumină în viețile celor de lângă ea, acest lucru însemnând înțelegere și claritate. “ Mediul înseamnă nu numai ce ne înconjoară, ci și ceea ce gândim, ce suntem și cum suntem. Cu toții suntem conectați. Din păcate, oamenii uită de această conexiune cu tot ce îi înconjoară, cu natura și cu oamenii din jurul lui. În timp omul a pierdut contactul cu natura. “, ne spune Corina. Legătura dintre numerologie și mediul înconjurător, gesturile mici care fac diferența, cum ne putem crea un stil de viață care ține de noi și de alegerile noastre, despre toate acestea și multe altele am discutat cu Corina Stratulat în cel mai nou episod al podcastului D'ale Mediului la O Cafea.
Așteptăm să ne povestiți voi cum vă încărcați bateriile. Nu uitați că de cele uzate ne ocupăm noi!