D'ale Mediului la o Cafea este podcastul care pune împreună cafeaua bună cu inițiativele și gândurile despre protecția mediului.
Corina Sterea este antreprenor în domeniul beauty și fondator al comunității EU sunt ANA. Ce este ANA?Acrononimul pentru Autentică, Nonconformistă și Ambițioasă. Reprezintă o serie de evenimente despre feminitate și frumusețe, destinate să pună în lumina reflectoarelor femei cu povești extraordinare, din medii și domenii de activitate variate. Definiția puterii autentice nu se regăsește în modul în care arăți, în felul în care gândești sau funcția pe care o deții. Puterea autentică este personalitatea ta, iar când personalitatea vine din suflet și servește valorile personale și ale comunității, să te aștepți la o operă de artă.Vorbim despre noi așa cum suntem, vulnerabile & emoționale uneori. Femei care prin disciplină, muncă și intuiție, pot emana energie pură, putere, motivându-i pe cei din jurul lor.Seria evenimentelor ANA își propune să unească femei dornice să cunoască povești interesante, dornice să lege conexiuni noi, solide. Tema principală a discuțiilor noastre va fi organizată în jurul provocărilor femeii secolului XXI." Așa cum ne îngrijim de business-ul nostru este foarte important să ne îngrijim și de mediul în care trăim și ne dezvoltăm. Este de datoria noastră să exemplificăm și să punem în discuție în cadrul comunității problemele de mediu.", Corina Sterea.
Urmăriți în continuare episoadele emisiunii și stați aproape de noi pe pagina de facebook Sistemul National de Reciclare a Bateriilor ( SNRB ).
Așteptăm să ne povestiți voi cum vă încărcați bateriile. Nu uitați că de cele uzate ne ocupăm noi!