Străină de cultura și tradițiile românești,Halloween este o sărbătoare de import, pe cât de neagreată de adulți, pe atât de îndrăgită de cei mici. Ne place sau nu, de câțiva ani încoace, ea este tot mai prezentă în viețile noastre și produce o bucurie care trece dincolo de dezbateri și vociferări. Și, pentru că nu ne putem opune acestui fenomen de împrumut pe care l-a adus globalizarea, într-o schimbare de perspectivă, putem încerca mai degrabă să acceptăm o stare de fapt și să percepem Halloween ca pe o ocazie de a petrece timp de calitate cu copiii.  

Pentru iubitorii de natură și mediu, Halloween poate fi în același timp și o oportunitate de a demonstra că reciclarea are și alte avantaje, cum ar fi refolosirea diverselor materiale. Linguri de plastic,pahare și farfurii de unică folosință, bidoane de plastic, borcane, sticle,cutii de conserve, cofraje de ouă și tot felul de alte tipuri de materiale și recipiente pot primi șansa la o nouă „viață”, dacă sunt reutilizate pentru confecționarea unor decorațiuni tematice.

Asemenea activități sunt o modalitate distractivă de stimulare a creativității și imaginației, dar și un mod eficient și foarte atractiv de a-i ajuta pe cei mici – și, alături de ei, chiar și peunii adulți – să înțeleagă nevoia de a recicla și să descopere câte posibilități de reutilizare au în ele materialele pe care le aruncăm cu mare ușurință la gunoi, unde vor fi distruse și vor provoca distrugere la rândul lor.

Și, pentru că Halloween-ul nu e departe,puteți începe deja să strângeți tot ce nu vă mai trebuie și să vă puneți imaginația la lucru în încercarea de a confecționa cât mai multe obiecte de decor cu care să vă înfrumusețați casa în ultima seară a lunii octombrie.

Dacă nu vă vine nicio idee în acest sens,atunci puteți folosi următoarele cinci modele de obiecte de decor pentru Halloween, ușor și rapid de făcut de către oricine, din materiale salvate de la aruncare.

1. Fantome din pahare de plastic sau bidoane de plastic

Fiind o sărbătoare a spiritelor, fantomele sunt simboluri frecvente prin care aceasta este marcată. Luați banalele pahare de unică folosință din plastic, puneți-le cu gura în jos, apoi desenați-le ochi și gură neagră. Pentru un efect vizual interesant, puteți îmbrăca paharele cu cârpe albe care să fluture înfricoșător în aer, obținute eventual din șosete care și-au pierdut definitiv perechea în mașina de spălat. Dacă doriți ca fantomele să aibă diferite forme și mărimi, puteți utiliza și bidoane albe de lapte sau iaurt, pe care să le transformați în funcție de cum vă poartă imaginația.

 2. Felinare din borcane

În cămara oricărei case există cel puțin un borcan de sticlă gol. Dezlipiți eticheta de pe el, vopsiți-l cu portocaliu sau alb, faceți-i ochi, nas și gură cu vopsea neagră, astfel încât să semene cu un dovleac sau o fantomă, în funcție de preferință. Puneți în interior o lumânare metalică aprinsă și cu asta obțineți un felinar de efect, care să vă aducă lumină și distracție în noaptea de Halloween.

3.  Lilieci din cofraje de ouă

Știați că liliecii sunt singurele mamifere care pot zbura cu adevărat? Nu doar că sunt creaturi fascinante din multe puncte de vedere, dar liliecii sunt și figurine clasice asociate cu Halloween-ul.

Deci nu pot lipsi din casa celor ce se distrează împreună de această sărbătoare. Cel mai simplu, liliecii pot fi confecționați din cofraje de ouă  decupate, vopsite cu negru și lipite de un bețișor sau prinse cu o ață, astfel încât să se creeze iluzia zborului.

4. Dovleci din becuri

Ce ar fi o seară de Halloween fără celebrul dovleac reprezentativ? Bineînțeles că puteți merge la piață să luați un dovleac adevărat pe care să îl scobiți și să îl transformați în felinar, dar pentru diversificare, puteți face mai mult de atât. O idee ar fi să adunați becurile arse din casă, să le vopsiți în portocaliu și să faceți astfel o ghirlandă de Halloween din dovleci obținuți din becuri pictate.

 

5. Vrăjitoare,vampiri și păianjeni din suluri de hârtie igienică

Deși înspăimântătoare, vrăjitoarele, vampirii și păianjenii sunt simboluri de Halloween fără de care atmosfera este incompletă. Cel mai simplu mod de a confecționa aceste personaje este vopsirea și împodobirea cu diverse hârtii a cartoanelor rămase de la sulurile de hârtie igienică.

Acestea sunt doar câteva sugestii, însă o simplă căutare pe internet va fi suficientă pentru a găsi numeroase alte idei asemănătoare.

 

Tot ce contează este să vreți să reciclați și să sărbătoriți.Halloween-ul poate fi în acelaşi timp motiv de distracţie,  şi pretext pentru reciclare. Acceptați provocarea? Trick or treat?