D’ale Mediului la o Cafea este podcastul care pune împreună cafeaua bună cu inițiativele și gândurile despre protecția mediului.
Anca Puia este Project Managerul proiectelor Earthbate și Anca Știe, proiecte desfășurate de Sistemul Național de Reciclare.
Bridging European and Local Climate Action (BEACON) este un proiect care promovează acţiunile climatice și facilitează schimbul între guvernele naţionale, municipalităţile și școlile din Europa cu scopul de a consolida cooperarea și de a crea ambiţii comune pentru realizarea obiectivelor Acordului de la Paris.
Pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la schimbările climatice și a stimula acţiunile la nivel individual, 55 de instituţii de învăţământ din Republica Cehă, România, Bulgaria și Germania au fost implicate în proiect. Specialiștii au analizat programele școlare și acţiunile climatice în programele educaţionale existente, au dezvoltat modele de stimulare și planuri de acţiune de economisire a energiei în școli, au organizat ateliere, instruiri și tururi de studiu.
Iniţiatorul proiectului, Ministerul Mediului din Germania, consideră că școlile pot fi pionieri și factori de decarbonizare profundă și de procese de transformare socială, deoarece acţiunile lor au un potenţial considerabil pentru creșterea eficienţei energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
SNRB a avut onoarea să fie unul dintre cei doi parteneri din România selectați în acest program. Inițial BEACON a fost gândit ca un program educațional desfășurat în șapte țări europene prin care să se susțină implementarea conceptelor de reducere a consumului din unitățile de învățământ, fie că vorbim despre energia electrică, termică sau apă.
Acum, în România programul BEACON s-a bucurat de un real succes. Inițial s-au înscris 10 școli, după care numărul lor a crescut la 20, iar în ultima perioadă cererile venite din partea unităților de învățământ care doresc să implementeze acest proiect a ajuns la peste 60.
Mai multe despre proiectul Earthbate și #AncaStie, aflăm de la Anca Puia în cel mai nou episod al podcastului D’ale Mediului la O Cafea.
Așteptăm să ne povestiți voi cum vă încărcați bateriile. Nu uitați că de cele uzate ne ocupăm noi!