Campania „ACASĂ ESTE AICI ȘI ACUM” are drept obiective creșterea nivelului de informare și conștientizare a populației cu privire la importanța colectării selective a bateriilor și protecției mediului înconjurător.
Campania „ ACASĂ ESTE AICI ȘI ACUM” se va derula în perioada 09.09.2022 – 09.09. 2023.
În fiecare zi alergăm între termene limită, obligații, sarcini de serviciu sau familiale. Spunem din ce în ce mai des “nu am timp“. Suntem stresați, parcă nu mai reușim să ducem la bun sfârșit ce am început și timpul pare să ne scape printre degete. Amânăm întâlnirile cu prietenii și ne promitem că „mâine“ ne vom face timp pentru noi.
Această campanie își propune să-ți amintească de ceea ce îți face plăcere, de ceea ce îți încarcă bateriile în timp ce îți planifici rutina zilnică. De asemenea vei găsi o provocare: aceea de a face în fiecare zi gesturi mărunte pentru tine și pentru mediul înconjurător.
Ne dorim ca această campanie să-ți dea motive sa zâmbești și să ai bateriile încărcate în fiecare zi.
De cele uzate ne ocupăm noi!
Echipa SNRB
Copyright © 2024. Sistemul Național De Reciclare a Bateriilor